Hotel Marina Sand 4*

Localizare
Hotelul Marina Sand 4* este situat in Costa Brava, aproape de plaja. Muzeul Maritim si Biserica parohiala Sant Romi sunt la o distanta de 10 minute fata de proprietate.

Facilitati 
Hotelul Marina Sand 4* dispune de 2 piscine, una interioara si una exterioara, de un restaurant si acces internet gratuit in spatiile publice. De asemenea, exista o discoteca, bar la piscina si zone special amenajate pentru copii.

Camerele spatioase ale hotelului includ  TV cu posturi prin satelit, mini bar, room service, baie privata cu articole de toaleta gratuite si uscator de par, balcon.

Servicii incluse
-cazarea;
-serviciile de masa in regim de mic dejun/demipensiune/pensiune completa/all inclusive;
-bilete avion charter dus-intors;
-transferuri aeroport-hotel-aeroport;
-un bagaj de cala,un bagaj de mana;
-taxele de aeroport;
-asistenta turistica locala;

Nu sunt incluse
-asigurarea medicala si storno;
-excursiile optionale si taxele de intrare la obiectivele turistice;
-alte taxe si cheltuieli personale.

Descrierea destinatiei

Situata la mai putin de o ora de Barcelona, Costa Brava ramane una dintre cele mai apreciate destinatii de vacanta din Spania. Cunoscuta pentru peisajele salbatice, apa cristalina si nisipul foarte fin, Costa Brava a fost una dintre destinatiile preferate ale marilor artisti Salvador Dali si Pablo Picasso.

Plajele spaniole arata ca un sanctuar. Sunt inconjurate de apa albastra si limpede pe de o parte si de palmieri si restaurante, de cealalta parte. La marginea plajei a fost construita o cale de acces paralela cu marea, care ofera prilejul unei plimbari pe faleza, printre localuri de servit masa. In acelasi timp, aleea se dovedeste a fi mai mult decat utila pentru sportivii care aleg sa-si faca aici alergarile matinale. De asemenea, nu sunt neglijaţi nici biciclistii, pentru care au fost amenajate piste speciale.

Numeroase cluburi de noapte, restaurante, taverne si terase, petreceri in strada, spectacole de flamenco sau salsa – asta ii asteapta pe turistii europeni. Cei care sunt pasionati de sporturile de apa pot practica windsurf, scufundari sau schi nautic.

Pentru turistii familisti, care merg in vacanta insotiti de copii, cea mai potrivita statiune este Lloret del Mar. Cea mai mare si animata statiune din Costa Brava, Lloret del Mar se remarca prin multitudinea activitatilor turistice: sporturi nautice, plimbari la muzee, promenade prin centrul vechi al statiunii, cluburi, restaurante, vegetatia dominata de palmieri uriasi.

Una dintre cele mai populare atractii din Costa Brava este Triunghiul lui Dali, ce permite turistilor sa viziteze locurile unde s-a nascut si a trait marele artist Salvador Dali.  Muzeul Figueres Dali se afla in satul Figueres si este al doilea cel mai vizitat muzeu din Spania, dupa Prado din Madrid.  In Portlligrat se afla casa in care a locuit Salvador Dali pana in 1982. Desi este o locuinta simpla, cu o arhitectura deloc impunatoare, casa are o vedere uimitoare asupra marii, iar labirinturile din interior sunt fascinante.

Marineland este unul dintre cele mai frumoase parcuri acvatice din Costa Brava. Parcul Marineland se afla in apropiere de statiunea Blanes. Aici puteti asista la spectacole uimitoare unde vedetele show-ului sunt delfinii jucausi, leii de mare, pasari exotice, flamingo sau pinguini. In parcul acvatic veti gasi piscine, tobogane, restaurante si magazine cu suveniruri.

In Lloret del Mar se afla Water World, un alt parc acvatic, ce atrage mii de turisti in fiecare zi. Aici veti avea ocazia sa incercati cele mai noi piscine, tobogane inalte, curse acvatice pe raurile artificiale si locuri de joaca si pisine de mica adancime pentru copiii ce nu au implinit 5 ani.

In apropiere de Costa Brava se afla Port Aventura, cel mai mare parc de distractii din Spania. Parcul este localizat pe Coasta Daurada, in statiunea Salou. Cu o suprafata de 34.000 mp, Port Aventura promite turistilor de toate varstele o experienta unica, de neuitat. Parcul este impartit in 5 zone: China Imperiala (Marele Zid, temple, dragoni, spectacole cu dansuri traditionale chinezesti), Vestul Salbatic, exotica Polinezia unde veti avea ocazia sa explorati jungla, Mexic si Mediterania.

Parcul Natural Cap de Creus este cea mai mare rezervatie naturala din Spania, fiind singurul loc in care marea se intalneste cu muntii Pirineu. Cu peste 13.000 hectare, parcul gazduieste numeroase specii de pasari, flori si plante unice si este un loc perfect pentru iubitorii de sporturi nautice. Chiar daca nu exista o plaja, turistii care ajung aici pot admira peisajele superbe de pe stancile proeminente sau de pe golfurile razlete.

Parcul natural Aiguamolls de l’Emporda este locul ideal unde pot fi admirate cele mai multe specii de pasari din Costa Brava. Parcul este o adevarata opera in aer liber primavara si toamna, in timpul migratiei.

Gradina botanica Marimurtra se afla in statiunea Blanes si este o oaza de liniste si verdeata. Amenajata pe pantele muntelui Sant Joan, gradina gazduieste numeroase plante exotice, atat din Spania, cat si din alte tari: Chile, Mexic sau Africa.

La 17 km de orasul Girona se afla lacul Banyoles, cel mai mare lac natural din Catalonia si unul dintre cele mai mari din Peninsula Iberica. Lacul are o suprafata de 170 hectare, iar in unele locuri, nu a putut fi determinata adancimea exacta.

Centrul vechi al orasului Girona are peste 100 de ani vechime, iar strazile inguste si casele pitoresti au fost construite in jurul Catedralei. La mica distanta de aceasta, se afla cartierul evreiesc, manastirea romana Sant Pere de Galligants, baile arabice. Tot aici pot fi admirate si zidurile cetatii.

Peralada este unul dintre cele mai frumoase casteluri din Spania si se afla in oraselul Peralada. Construit in secolul IX, castelul nu este deschis publicului, dar pot fi vizitate gradinile castelului, iar casino-ul este principala atractie turistica a orasului.

In fiecare an, intre 15 iulie – 15 august, in statiunea Peralada, are loc Festivalul Peralada, eveniment ce are loc in spectaculosul castel Peralada. Timp de o luna, aici au loc spectacole de opereta, teatru, dansuri de societate, balet si concerte live.

In ultima saptamana din iulie, in statiunea Blanes are loc Competitia Artificiilor. In fiecare seara, timp de 7 zile, la ora 22.30, echipe din intreaga lume vin in Costa Brava pentru a incanta publicul cu uimitoarele focuri de artificii.