Utile pentru calatorie

Informatii utile pentru calatoria Dumneavoastra

Planificarea unei calatorii in strainatate presupune, in primul rand, o informare corecta asupra conditiilor de intrare si a regimului de sedere din tara de destinatie.

Fie ca vorbim de conditiile privind traficul auto, legislatia vamala, utilizarea cartilor de credit, sau regimul de calatorie al animalelor de companie, cetatenii romani trebuie sa tina cont de faptul ca exista anumite particularitati nationale care trebuie respectate in functie de tara in care se efectueaza deplasarea.

Pentru a preveni aparitia unor situatii neplacute, Va rugam ca, inainte de a incepe orice calatorie,  sa consultati informatiile publicate de catre Ministerul Afacerilor Externe pe pagina Conditii de calatorie http://www.mae.ro/travel-conditions.

Agentia de turism Hello Travel Club nu isi asuma nicio responsabilitate vizavi de turistii care nu pot trece frontiere din cauza lipsei documentelor necesare sau in cazul in care serviciilr de frontiera refuza accesul acestora in alte tari.

Tot pe site-ul Ministerului  Afacerilor Externe veti gasi „Ghidul de asistenta medicala pentru cetatenii romani care calatoresc in strainatate”. Acest ghid cuprinde o serie de informatii utile privind incheierea unei asigurari medicale pentru cetatenii care calatoresc in diferite state, principalele norme de igiena care trebuie respectate si recomandari pentru cetatenii care decid sa se deplaseze in strainatate pentru a urma un tratament medical. Materialul poate fi accesat pe www.mae.ro, pagina Sfaturi de calatorie http://www.mae.ro/node/1533.

Nu in ultimul rand, pentru siguranta dumneavoastra si pentru a va asigura deplina satisfactie a calatoriei va recomandam sa consultati alertele de calatorie accesand urmatorul link:http://www.mae.ro/travel-alerts.

1.Documente de care veti avea nevoie in calatoria Dumneavoastra

Pentru cetatenii din Uniunea Europeana

Pasaport sau carte de identitate
In prezent nu mai exista controale de frontiera la granitele dintre 22 de tari UE. Acest fapt se datoreaza normelor Schengen care fac parte din legislatia comunitara. Aceste norme elimina toate controalele la granitele interne, dar instituie controale eficiente la granitele externe ale UE si introduc o politica comuna a vizelor. Toate tarile UE sunt membre cu drepturi depline ale spatiului Schengen, cu exceptia Bulgariei, a Ciprului, a Irlandei, a Romaniei si a Regatului Unit. Prin urmare, veti avea nevoie sa prezentati un  document de identitate valabil (pasaport sau carte de identitate) pentru a calatori in aceste cinci tari. Elvetia, Islanda si Norvegia sunt, de asemenea, membre ale spatiului Schengen, insa nu sunt membre ale UE.

La intrarea sau la iesirea din UE, veti avea nevoie la granitele externe de un pasaport valabil sau de o carte de identitate.

Cand calatoriti in UE, este bine sa aveti pasaportul sau cartea de identitate asupra dumneavoastra pentru a putea, in orice eventualitate, sa va declinati identitatea. Din motive de ordine publica sau de securitate nationala, pe perioade limitate, pot fi efectuate verificari la granitele interne.

Pentru a putea iesi din tara, copiii cu varsta sub 18 ani trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa detina pasaport valabil sau carte de identitate in fnctie de regimul tarii in care calatoresc, sa fie insotiti de cel putin un adult si sa aiba asupra lor acordul pentru calatorie al ambilor parinti (sau al parintelui care nu il insoteste) legalizat la notariat. Adultul insotitor, in cazul in care nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba asupra sa cazierul judiciar.

Acordurile cu Elvetia, Islanda, Liechtenstein si Norvegia ofera cetatenilor din aceste tari dreptul de a fi tratati la fel ca cetatenii UE si de a calatori in UE  doar cu cartea de identitate sau cu pasaportul.

Vize
Nu aveti nevoie de viza pentru a calatori in interiorul UE.

Pentru cetatenii din tarile terte

Pasaport
Aveti nevoie de un pasaport valabil.

Vize
Exista 34 de tari ai caror cetateni nu au nevoie de viza pentru o sedere de cel mult trei luni in UE. Acestea includ Australia, Canada, Croatia, Japonia, Noua Zeelanda si Statele Unite. Lista tarilor ai caror cetateni au nevoie de vize pentru a calatori in Regatul Unit sau in Irlanda difera putin de cea a altor tari membre UE. Daca nu sunteti sigur, verificati la cel mai apropiat consulat al oricarei tari din UE.

Daca viza dumneavoastra este emisa de o tara care aplica integral normele Schengen, aceasta va permite automat sa calatoriti si in celelalte tari din spatiul Schengen. De altfel, daca aveti un permis de rezidenta valabil emis de catre una dintre tarile Schengen respective, acesta este echivalent cu o viza. Este posibil sa  aveti  nevoie  de  o viza nationala pentru a vizita tarile care nu sunt membre ale spatiului Schengen.

2.Banii

Moneda euro

Euro este moneda nationala pentru aproximativ 329 de milioane de locuitori din 16 tari membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Tarile de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania. Tarile UE care nu folosesc moneda euro sunt Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Suedia si Regatul Unit. Cele opt tari care au intrat in UE din 2004 s-au angajat sa adopte moneda euro atunci cand sunt pregatite.

Simbolul pentru moneda euro este €. Bancnotele euro sunt identice in toate tarile, dar fiecare tara emite monede proprii, avand o fata comuna si o fata cu o emblema nationala distinctiva. Toate bancnotele si monedele pot fi utilizate in orice tara UE care a adoptat moneda euro, inclusiv in multe dintre teritoriile acestora de peste mari, cum ar fi insulele Azore, insulele Canare, Ceuta si Melilla, Guyana Franceza, Madeira, Martinica, Mayotte, Réunion si Saint-Pierre si Miquelon.

Monaco, San Marino si Cetatea Vaticanului au adoptat euro ca moneda nationala, ceea ce le ofera, de asemenea, dreptul de a emite un anumit numar de monede euro avand fetele nationale ale tarilor  respective. Un numar de tari si teritorii folosesc euro ca moneda de facto, printre acestea numarandu-se Andorra, Kosovo si Muntenegru.

In tarile europene din afara zonei euro, multe hoteluri, magazine si restaurante, mai ales din zonele turistice, accepta plata in euro, pe langa moneda nationala, desi nu sunt obligate din punct de vedere legal sa procedeze astfel.

Numerar si carti de credit

Datorita normelor UE, pentru retragerea de euro de la un automat bancar se aplica aceeasi taxa pe intregul teritoriu UE, taxa echivalenta celei aplicabile in tara dumneavoastra de origine atunci cand retrageti bani de la un automat bancar care nu apartine bancii dumneavoastra. Taxa de tranzactie pentru platile in euro cu un card de debit sau de credit in UE este aceeasi cu cea aplicabila in tara dumneavoastra. Desigur, aceste taxe pot fi diferite de la o banca la alta.

3.Asistenta pentru consumatori

In calitate de consumator, sunteti protejat prin legislatia de baza oriunde v-ati afla in UE.

  • Legislatia comunitara privind etichetarea alimentelor va ofera posibilitatea sa faceti alegeri in cunostinta de cauza cu privire la ceea ce cumparati. Puteti verifica lista ingredientelor pentru a le identifica pe cele asociate cu alergii sau intolerante. Exista reglementari privind produsele care pot fi numite „biologice”, precum si norme de utilizare a indicatiilor privind nutritia si sanatatea de pe produsele alimentare.
  • Pretul unitar al produselor – pretul pe kilogram sau pe litru – trebuie afisat in supermarketuri pentru ca preturile sa fie mai usor de comparat.
  • Produsele cosmetice trebuie sa indice termenul de valabilitate dupa prima deschidere. Cautati simbolul care reprezinta un recipient deschis. Etichetele produselor de protectie solara ar trebui sa contina in prezent informatii mai clare, precum si o precizare standard a gradului de protectie UVA, termeni standard pentru descrierea nivelurilor de protectie si sa nu contina termeni care pot induce in eroare, precum „protectie totala”.
  • Legislatia UE ofera protectie privind pachetele de servicii turistice si sistemele de proprietate imobiliara in regim de indiviziune.

4.Calatoria cu masina

Permisul de conducere

Un permis de conducere emis intr-o tara din UE este valabil pe tot teritoriul UE. In unele tari, pe langa permisul de conducere valabil, trebuie sa aveti asupra dumneavoastra certificatul de inmatriculare al autovehiculului.

Asigurarea auto

Oriunde calatoriti in UE, polita de asigurare a masinii ofera automat acoperirea minima (de raspundere civila) prevazuta de lege. Aceasta se aplica, de asemenea, in Elvetia, Islanda si Norvegia. Daca beneficiati de o polita de asigurare completa in tara dumneavoastra, asigurati-va ca este valabila si pentru calatoriile in strainatate.

Cartea verde nu este obligatorie pentru calatoriile in UE, dar serveste drept dovada de asigurare recunoscuta la nivel international si faciliteaza procedurile de solutionare a daunelor auto in urma unui accident. Daca nu luati cartea verde cu dumneavoastra, luati certificatul de asigurare auto.

Asiguratorul dumneavoastra va poate da un formular european de constatare a accidentului – document standard care faciliteaza demersurile privind declaratia pe loc in cazul in care sunteti implicat intr-un accident in alta tara.

Siguranta rutiera

Portul centurii de siguranta este obligatoriu in toate tarile din UE in orice tip de autovehicul, inclusiv in autocarele turistice si microbuze. Automobilele, camioanele si, unde este posibil, celelalte vehicule trebuie sa fie echipate cu dispozitive de siguranta corespunzatoare pentru copii.

Folosirea telefonului mobil la volan mareste foarte mult riscul de producere a unui accident si este interzisa explicit sau implicit in toate tarile din UE.

Nivelul de alcoolemie autorizat la volan variaza intre 0,2 mg/ml si 0,8 mg/ml, iar unele tari nu permit nicio imbibatie alcoolica in sange.

Nu uitati sa conduceti pe partea stanga in Cipru, Irlanda, Malta si Regatul Unit; in unele tari, precum Belgia, Franta, Portugalia si Tarile de Jos, trebuie, in mod normal, sa acordati prioritate vehiculelor care vin din partea dreapta.

Utilizarea sistemelor anti-radar sau de detectare a radarului de catre soferi pe drumurile publice este interzisa prin lege.

Pentru a rula atat pe drumurile publice, cat si pe autostrazi este necesara achizitionarea vignetelor specifice tarilor pe care le tranzitati.

5.Calatoria cu avionul

Crearea unei piete unice europene a transportului aerian a insemnat tarife mai mici si o oferta mai larga in ceea ce priveste transportatorii si serviciile pentru pasageri. Masurile UE din 2009 vor ameliora performanta si siguranta sistemului de aviatie european, ceea ce va insemna zboruri mai sigure, mai ecologice si mai economice.

Drepturile pasagerilor

In calitate de pasager al unui zbor, dispuneti de anumite drepturi privind informatiile despre zboruri si rezervari, daunele cauzate bagajelor, intarzierile si anularile, refuzul imbarcarii, indemnizarile in caz de accident sau de probleme privind pachetele de servicii turistice. Aceste drepturi se aplica zborurilor regulate si zborurilor charter, atat interne, cat si internationale, de pe un aeroport din UE sau de pe un aeroport din afara UE avand ca  destinatie un aeroport din UE, in  cazul in care acestea sunt efectuate de o linie aeriana din UE. De asemenea, UE pune la dispozitie o lista actualizata a companiilor aeriene care fac obiectul unei interdictii de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene. Pasagerii cu dizabilitati sau cei in varsta au acum dreptul la asistenta gratuita la bordul aeronavelor  si in  aeroporturile UE, astfel incat sa poata calatori la fel de usor ca orice alta persoana. Calatorii pot compara preturile calatoriilor aeriene datoritanormelor UE care garanteaza faptul ca pretul oferit include toate taxele, comisioanele si suprataxele.

Daca doriti sa formulati o plangere, contactati mai intai compania aeriana sau organismul responsabil cu organizarea pachetului de servicii turistice. In cazul in care acestia nu isi indeplinesc obligatiile, puteti inainta o plangere catre organismul national competent. Apelati serviciul Europe Direct pentru detalii privind autoritatea relevanta (numar de telefon gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11).

Securitatea

Pentru a garanta un nivel ridicat de securitate pe intregul teritoriu UE, s-au stabilit norme si standarde comune privind subiecte cum ar fi scanarea pasagerilor, a bagajelor de cabina si de cala, precum si controalele de securitate ale aeronavei. Exista o lista convenita la nivelul UE cu obiectele care nu sunt  permise in cabina  pe zborurile de pe aeroporturi din UE si o lista cu articole interzise in bagajul transportat in cala avionului. Verificati, de asemenea, ultimele restrictii privind lichidele luate in cabina.

6.Calatoria cu trenul

Reteaua feroviara a UE include 210 000 km si ofera o gama larga de servicii de transport international de pasageri. Exista 5 000 km de linii de mare viteza in cateva tari, unde trenurile ating viteze de pana la 320 km/h, iar reteaua se extinde in prezent.

Transportul international feroviar de calatori va deveni mai competitiv incepand cu prima parte a anului  2010, cand orice companie feroviara autorizata si certificata, cu sediul in UE, va putea oferi servicii de transport international de pasageri.

Drepturile pasagerilor pe liniile feroviare au fost consolidate si imbogatite cu o mai buna informare, cu drepturi acordate pentru intarzieri, legaturi pierdute si anulari, precum si cu asistenta acordata persoanelor cu dizabilitati si persoanelor in varsta.

7.Sanatatea dumneavoastra

Accesul la ingrijiri medicale

In calitate de cetatean al unui stat membru al UE, daca va imbolnaviti brusc sau daca aveti un accident pe durata sejurului dumneavoastra intr-o tara din UE sau in Elvetia, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia, puteti beneficia de ingrijiri medicale gratuite sau la preturi reduse. In acest sistem sunt incluse numai ingrijirile medicale cu finantare publica si fiecare tara are propriile norme privind sistemul public de servicii medicale. In unele tari, ingrijirile sunt gratuite, in altele achitati dumneavoastra o parte din costuri sau trebuie sa achitati costul integral, dupa care puteti cere rambursarea. Pastrati deci toate facturile, retetele si chitantele.

Un card european de asigurari sociale de  sanatate simplifica procedurile, reduce birocratia si contribuie la accelerarea rambursarii costurilor. Daca nu aveti card, vi-l puteti procura de la casa de asigurari sociale sau de sanatate din regiunea dumneavoastra. Unele tari integreaza elementele cardului european pe spatele cardului national, iar altele emit carduri separate.

Asigurarea de calatorie

S-ar putea sa aveti nevoie de o asigurare de calatorie, intrucat doar unele dintre tarile din UE achita costul integral al ingrijirilor medicale. O imbolnavire sau un accident in strainatate pot duce la costuri suplimentare de deplasare, sejur si repatriere, pentru care este preferabil sa aveti o polita de asigurare.

Medicamentele

Luati cu dumneavoastra reteta daca transportati medicamente prescrise de medic. Nu luati decat cantitatile necesare pentru uzul personal in timpul calatoriei, intrucat cantitatile mari de medicamente pot crea suspiciune.

8.Apa pentru scaldat

In intreaga Uniune, sunt stabilite standarde stricte pentru apa de scaldat, iar calitatea generala a apei este imbunatatita. Un raport anual al  Comisiei Europene ofera turistilor informatii utile despre calitatea apei in UE, privind atat apele de coasta, cat si cele interioare.

Daca vedeti un steag albastru pe o plaja sau intr-un port de agrement nautic, puteti fi sigur ca acestea respecta toate normele specifice privind calitatea apei, siguranta, serviciile, precum si gestionarea si informarea cu privire la mediu.

Pentru mai multe informatii, Va rugam sa accesati site-ul Comisiei europene http://europa.eu/youreurope/citizens/index_ro.htm.

9.Servicii consulare

In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, va rugam sa contactati cel mai apropiat birou de politie.
De asemenea, in cazul pierderii documentelor de calatorie constand in pasaport si/sau carte de identitate  va recomandam sa sesizati imediat biroul local de politie si de asemenea oficiul consular roman cel mai apropiat.

Pentru a afla care sunt serviciile de asistenta consulare de care puteti beneficia in calatoria Dumneavoastra, va rugam sa consultati site-ul Ministerului Afacerilor Externe la pagina Vize si servicii consulare http://www.mae.ro/taxonomy/term/451/1.